La umbra unui pin. Versuri

8.99

Autor: Alexandra Armășescu ISBN 978-606-996-749-2

SKU: 978-606-996-749-2
Category:
Tags: , , ,
Branduri:

Descriere

Alexandra ArmășescuM-am născut în București pe data de 28.01.1992

La 17 ani am ajuns în Madrid unde am continuat ultimii doi ani de liceu, apoi am studiat Facultatea de Drept și un master în Filozofie (Critică și Argumentare Filozofică) în cadrul Facultății de Filozofie din Madrid, oraș în care locuiesc în continuare. Am început să scriu la puțin timp după ce am terminat studiile în vara anului 2019.

Poezia mea se naște dintr-o inspirație divină. Acea lumină însoțită de vocea care face posibilă transpunerea sentimentelor și a trăirilor, a imaginației și a amintirilor, în cuvânt. Acest grai ceresc dansează în adâncul inimii mele pe o frumoasă melodie, melodia cuvintelor…

Natura, dragostea și existența sunt teme principale în poezia mea. Vocea codrului și a ființelor care îl locuiesc sunt pentru sensibilitatea sufletului o caldă și gingașă mângâiere, iar zbuciumul sentimentelor ce se nasc din iubire oferă gândului darul ascultării și al chemării către sine.

Misterul, magia și frumusețea învăluie cu delicatețe glasul divin al poeziei, fiind oglinda cerului ce-și deschide porțile către infinit.

Alexandra Armășescu

20.07.2022

Informații suplimentare

Main Title

La umbra unui pin

Cover Title

La umbra unui pin. Versuri

Author

Language of Edition

Mode of Writing

Poetry

Audience

Age Range

0+ (all ages)

Publisher

CORESI PUBLISHING HOUSE S.R.L.

Imprint

Place of Publication

București

Country of Publication

Romania (RO)

Publication Year

ISBN-13

978-606-996-749-2

Product Form

Product Form Detail

Trade paperback

Product Form Feature

Perfect bound

Literary Form (UNIMARC)

Poetry

Literary Form (MARC 21)

Poetry

Subject (THEMA)

Poetry

Subject (BISAC)

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care scrii o recenzie pentru „La umbra unui pin. Versuri”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Produse similare